Dezvoltare personală pentru tineri sătmăreni - Raport & Rezultate
Asociația Gutenberg – Organizația tinerilor vorbitori de limba germană din Satu Mare a organizat o serie de ateliere nonformale de dezvoltare personală pentru tinerii din Satu Mare, în perioada octombrie – noiembrie 2021, cu sprijinul financiar al partenerului Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Satu Mare. Proiectul și-a propus să contribuie la dezvoltarea de abilități de viață independentă a tinerilor sătmăreni, abilități necesare pentru dezvoltarea personală a acestora, precum abilități sociale, cognitive, de reglare emoțională și de auto-conștientizare. În cadrul acestui proiect, drept măsură de sustenabilitate, au fost elaborate și o serie de materiale educaționale suport, drept îndrumare pedagogică pentru lucrătorii de tineret și practicieni în domeniul educațional.
Rezultatele proiectului
– 3 ateliere online pentru 30 de tineri din Satu Mare, în limbile română sau germană, pe subiecte precum Leadership, Project Management și Mentalitate de creștere și învățare
– 2 materiale educaționale – în format video și PDF – drept îndrumătoare pedagogice pentru practicieni în domeniul educațional
Resurse educaționale - BROȘURI EDUCATIVE
Ghid de abilități necesare facilitatorilor de activități nonformale
Acest Training Kit este un ghid de abilități necesare unui facilitator (trainer / formator) de activități pentru tineret.
În acest Training Kit îți prezentăm metode practice, utile și eficiente, necesare unui facilitator pentru dezvoltarea următoarelor competențe: comunicare, vorbitul în public, leadership, organizare și planificare, mentalitatea de creștere și învățarea continuă.
Ghid cu jocuri, activități și exerciții utile facilitatorilor de activități nonformale
Cel de-al doilea Training Kit este un ghid cu jocuri, activități și exerciții utile facilitatorilor de activități nonformale, în livrarea de workshopuri și nu numai.
Prin intermediul acestor jocuri, activități și exerciții, activitățile vor deveni mai interactive și atractive pentru tineri. Astfel, interesul și motivația participării active la activitățile pe care le desfășori vor fi mai crescute.
Resurse educaționale - VIDEOS
Materialele educaționale din cadrul proiectului au fost realizate în urma desfășurării a 2 întâlniri online pentru lucrători de tineret și formatori – paneluri de experți, în vederea elaborării de materiale didactice, de formare în demersul pentru sprijinirea dezvoltării abilităților specifice personale de elevi.
Video 1 - Abilități necesare facilitatorilor de activități nonformale
În acest video discutăm despre abilitățile pe care ar trebuie să și le dezvolte un facilitator (trainer / formator) de activități pentru tineret. Mai exact, abordăm subiecte precum: comunicare, vorbitul în public, leadership, abilități de organizare și planificare, mentalitatea de creștere și învățarea continuă.
Video 2 - Jocuri, activități și exerciții utile facilitatorilor de activități nonformale
În acest video vă prezentăm o serie de jocuri, activități și exerciții utile facilitatorilor de activități nonformale. De asemenea, conținutul ghidului este util nu doar în susținerea workshopurilor, dar și în alte activități pentru tineri.