Evaluare cursuri online – 3 platforme de evaluare și recomandări

Odată cu mutarea învățâmântului la distanță, concepte, precum educația online, instrumente digitale de predare, evaluare cursuri online au început să fie unele dintre cele mai căutate și nu doar în România, ci și la nivel mondial. Acest lucru este cauzat de virusul Covid-19, care a „închis” în case milioane de oameni.

Necesitatea organizării cursurilor online

Pandemia de COVID-19 a lovit puternic în toate aspectele vieții, dar cu precădere sistemul educațional a suferit modificări structurale și funcționale majore. În România, la fel ca și în celelalte țări din lume, în luna Martie a anului 2020, toate cursurile față-în-față au fost suspendate pe motiv de stopare a răspândirii noului virus.

Inițial, schimbarea s-a preconizat a fi una de scurtă durată, dar în decursul zilelor s-a dovedit a fi o situație care persistă. Până la sfârșitul anului școlar 2019/2020, unele țări din lume au reușit, în parte, să readucă elevii în bănci, altele însă nu au reușit acest lucru. Nevoia de organizare a cursurilor în sistem online s-a dovedit a fi astfel o urgență.

Microsoft Teams, Zoom, Google Meet și alte aplicații care oferă servicii de comunicare video, au sosit – peste noapte – pe device-urile a milioane de oameni de rând care încercau să se conecteze sau să-și conecteze copiii la cursurile susținute acum online. În acest context, adaptarea cadrelor didactice la ceea ce presupune predarea online a devenit o necesitate majoră. Articolul de față dezbate o ramură a cursurilor online, și anume evaluarea online.

Valabilitatea metodelor din clasă

În decursul anilor, în cadrul învățământului s-au adoptat anumite metode de lucru în ceea ce privește evaluarea cunoștințelor copiilor. Desigur că, de la un an la altul, aceste metode au suferit mici modificări, în funcție de tendințele celor evaluați, dar, în general, s-au definit câteva metode clasice. Dintre acestea se pot aminti: 

Evaluarea scrisă (cu materiale ajutătoare)

Cei evaluați primesc un subiect de lucru pe hârtie, și tot pe hârtie scriu și rezolvările, dar li se oferă șansa de a folosi anumite materiale ajutătoare “lipsite de viață” (nu oameni) în timpul evaluării. Această metodă este cel mai des întâlnită în domeniile tehnice, unde evaluarea constă în rezolvare de probleme.

Evaluarea scrisă  (fără materiale ajutătoare)

La fel ca și cea de mai sus, dar aici evaluatul nu are voie să folosască nici un fel de material ajutător, decât propriile cunoștințe. Organizatorii acestui tip de evaluare se pregătesc în așa fel încât să poată supraveghea cu strictețe respectarea acestei măsuri.

Evaluarea orală

Cei evaluați primesc un subiect despre care trebuie să vorbească liber. Uneori li se dă posibilitatea ca, după primirea subiectului, timp de câteva minute să-și așeze gândurile pe o hârtie pe care s-o folosească drept suport în timpul vorbirii.

Evaluare scrisă & orală

Evaluatul primește un subiect, pe urmă are un timp la dispoziție în care să scrie pe hârtie rezolvarea. În urma scurgerii acestui timp, își prezintă în fața evaluatorilor, în vorbire, rezolvarea. Sunt foarte rare cazurile în care evaluatul are dreptul la folosirea materialelor ajutătoare. 

Temele pentru acasă

Evaluatorul propune evaluaților diferite probleme, subiecte teoretice, exerciții, etc. și se stabilește un termen limită până la care rezolvarea acestora poate fi predată (o zi, o saptămană, o lună). Termenul se stabilește în funcție de complexitatea cerințelor. 

Acestea sunt – în linii mari – metodele clasice care au fost găsite de către cadrele didactice ca fiind cele mai potrivite pentru cursurile față-în-față. Predatul online, care o devenit o necesitate odată cu izbucnirea pandemiei, a fost o provocare pentru cadrele didactice din punctul de vedere al evaluării studenților și elevilor.

Metodele clasice expuse mai sus s-au putut aplica în continuare, dar transparența din partea celor evaluați devenea foarte greu de verificat. Astfel a apărut nevoia de abordare diferită a metodelor clasice, și chiar de aducere în practică a unor noi metode care să potrivească învățământului online.

Metode de evaluare cursuri online

Evaluarea orală 

Această metodă poate avea loc și online, evaluatul are nevoie doar de o cameră web și un microfon prin care poate fi văzut și auzit. Problema care apare este că evaluatul poate dispune de o multitudine de surse care să-l ajute să dea un răspuns bun. Totuși, întrebările pot fi în așa fel construite încât evaluatul să fie obligat să construiască un răspuns pe loc, din mintea lui, și să nu poată folosi un răspuns deja existent în materialul de curs.

Evaluarea scrisă (cu materiale ajutătoare)

Această evaluare se poate desfășura online aproape la fel ca și față-în-față.  “Aproape” pentru că în mediul online nu se poate verifica gama de materiale din care evaluatul se inspiră. Acesta poate să folosească chiar un agent uman care se pricepe și îi poate oferi răspuns instant la toate rezolvările. Pentru a reduce riscul de copiere în acest caz, se recomandă construirea unor subiecte a căror metodă de rezolvare se regăsește în cadrul materialelor ajutătoare. Atunci când evaluatorul găsește metode de rezolvare care par a fi venite din alte surse, poate examina separat – printr-o sesiune orală – pe cei aflați în spatele acestor rezolvări.

Evaluarea scrisă (fără material ajutătoare)

Aceasta este metoda cel mai greu de adaptat la mediul online. Evaluatorului îi este imposibil să verifice dacă evaluatul are sau nu la dispoziție surse de inspirație, altele decât propriile cunoștințe. Totuși, prin organizarea examenelor cu timp mai scurt de rezolvare, se pot reduce șansele evaluatului să caute răspunsul în timpul examenului. Se recomandă, pe cât posibil, evitarea acestei metode.

Evaluarea scrisă & orală 

dacă evaluatul dispune de o cameră web și un microfon, această metodă poate fi aplicată la fel ca și în clasă, cu mențiunile precizate mai sus la evaluarea orală.

Temele pentru acasă

Aest tip de examinare este probabil singurul care poate fi adaptat ad literam la mediul online.

Platforme online construite pentru examinare

Google Forms

Aceasta este una dintre cele mai populare metode de chestionare online. Modelul testului clasic din clasă este ușor de adaptat în cadrul acestei aplicații. Întrebarile pot fi grilă, cu unul sau mai multe răspunsuri corecte, sau pot fi întrebări cu răspuns liber. Se recomandă evitarea întrebărilor de tip grilă pentru că cei pricepuți în ale tehnologiei pot vedea o parte din codul sursă al paginii web pe care se află formularul, și pot astfel viziona – înainte să răspundă – variantele corecte presetate de evaluator.

Kahoot!

Este o platformă recomandată pentru evaluarea rapidă a cunoștințelor (echivalentul testului “fulger” de la clasă). Întrebările sunt adresate câte una, pe rând. Ele sunt de tip grilă și cer, de obicei, răspuns în timp scurt (câteva secunde). 

Microsoft Teams

Aceasta este o platformă creată pentru meeting-uri online. Cele mai multe sisteme educaționale au apelat la ea pentru organizarea cursurilor pe timpul pandemiei. În cadrul întâlnirilor de pe această platformă pot fi organizate sesiuni de examinare orală. Platforma oferă și o tablă virtuală cu ajutorul căreia participanții pot fi evaluați în mod asemănător cu clasicul “ieșit la tablă” din sala de clasă. 

Concluzie

Evaluarea online este posibilă, dar este ineficientă. Transparența din partea evaluaților poate fi extrem de greu verificată, fiind uneori imposibil, fapt pentru care rezultatele obținute – de cele mai multe ori – nu reflectă realitatea. Tentația de a copia este extrem de mare chiar și pentru cei care doresc să obțină, prin evaluare, o reflecție clară a cunoștințelor lor.

Studenții, spre exemplu,  primesc burse de merit, astfel că lupta pentru note demne de bursă îi împinge pe mulți la infidelitate în cadrul examinărilor. Din culise se aude că cei mai mulți dintre cei aflați în postura de didact își doresc să revină în sălile de clasă unde pot să-și cunoască mult mai bine “învățăceii” și să le evalueze cunoștințele așa cum se cuvine. 

Recomandări

Descoperă în articolele menționate mai jos informații valoroase pentru ca procesul de predare-învățare-evaluare online să fie desfășurat cu succes cap-coadă: