Ateliere nonformale de dezvoltare personală pentru tineri

Asociația Gutenberg – Organizația tinerilor vorbitori de limba germană din Satu Mare vă invită să vă înscrieți la proiectul ”Atelierele nonformale de dezvoltare personală pentru tinerii sătmăreni”, desfășurat în luna noiembrie 2021. Aceste ateliere vor avea loc în mediul online.

Acest proiect se desfășoară cu sprijinul financiar al partenerului de proiect Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Satu Mare, precum și cu susținerea Asociației Gutenberg – Organizația studenților vorbitori de limba germană Cluj-Napoca, precum și a Asociației Sam Studia – Organizația Tinerilor și Studenților Sătmăreni.

Scopul acestui proiect este contribuirea la dezvoltarea de abilități de viață independență a tinerilor, abilități necesare pentru dezvoltarea personală a acestora, precum abilități sociale, cognitive, de reglare emoțională și de auto-conștientizare.
De asemenea, atelierele vor contribui și la dezvoltarea vocabularului participanților, în limba germană, deoarece o parte din ateliere vor fi susținute în limba germană, în cadrul tematicilor abordate – acesta fiind specificul tuturor activităților Asociației Gutenberg.

📆 🗓️ Când și unde au loc atelierele? 

Programul celor 3 ateliere din cadrul proiectului este următorul:

  • 16 noiembrie 2021, orele 18:00 – 20:00 – Subiect: Leadership – în limba germană, pentru elevi de gimnaziu – Toate locurile s-au ocupat.
  • 18 noiembrie 2021, orele 16:00 – 18:00 – Subiect: Mentalitatea de creștere și învățare – în limba română, pentru elevi de liceu – Mai sunt doar câteva locuri libere, înscrie-te completând formularul de AICI!
  • 19 noiembrie 2021, orele 16:00 – 18:00 – Subiect: Project management – în limba germană, pentru elevi de liceu – Mai sunt doar câteva locuri libere, înscrie-te completând formularul de AICI!

Atelierele se desfășoară în format online, pe platforma Zoom.
Toate detaliile și datele de acces le veți primi pe adresa de e-mail din formularul de înscriere.

 👧👦 Cui se adresează atelierele?

Toate activitățile din cadrul proiectului sunt accesibile oricui își dorește participarea și se încadrează în grupul țintă: elevilor / tinerilor cu vârsta de 14-35 de ani, din Satu Mare / care activează în Satu Mare – cu precădere elevilor de gimnaziu, respectiv elevilor de liceu.

Participarea este gratuită și nu este restricționată de niciun criteriu ce poate afecta integritatea și demnitatea umană. În permiterea accesului participanților la activitățile din program nu sunt discriminate în niciun fel persoanele interesate, pe criterii de sex, etnie, religie, orientare sexuală, economice, culturale, persoane cu capacități de învățare sau sociale reduse.

 📝 Înscrieri

Pentru participare, este necesară înscrierea în formularul dedicat fiecărui atelier în parte, disponibil mai sus pe această pagină lângă denumirea atelierului. 
Participarea este GRATUITĂ.
Toate detaliile de participare vor fi reconfirmate în urma înscrierii, pe e-mailul din formular.
Înscrierile sunt deschise până la data de 19 noiembrie 2021 (inclusiv).

💌 Contact

Echipa noastră vă stă la dispoziție pentru orice întrebări legate de eveniment, puteți lua legătura cu noi prin e-mail la [email protected]
Vă așteptăm cu drag, ne vedem la atelierele nonformale, dedicate tinerilor sătmăreni!

Datele Proiectului

Orașul:
Satu Mare
Participanți de la nivel:
Local
Organizat de:
Organizații studențești
Anul:
2021
Tip proiect:
Local