Predarea nonformală implică interacțiune, dinamism, implicare și participare activă, iar pentru facilitarea acestora este necesară utilizarea unei serii de instrumente pentru livrarea de experiențe educaționale eficiente, indiferent de mediul în care se desfășoară acesta: online sau offline.
Astfel, invităm toți facilitatorii educaționali, formatorii și lucrătorii de tineret, din Cluj-Napoca, care lucrează în mediul educațional formal sau nonformal, cu și pentru elevi de liceu, să se înscrie, în mod gratuit, la evenimentul de formare: ”Facilitare nonformală (online și offline) – Exemple de bune practici pentru lucrători de tineret și formatori”.
Programul se adresează cu precădere formatorilor și lucrătorilor de tineret care activează în / din Cluj-Napoca, care lucrează cu și pentru elevi de liceu din Cluj-Napoca.
În cadrul workshopului vom aborda împreună subiecte precum:
– Profilul participanților,
– Obiective de învățare,
– Metode de predare, atât digitale, cât și offline.
⏰📆 Când și unde are loc workshopul?
Evenimentul va avea loc în data de 23.06.2021, în intervalul orar 15:00 – 20:00. Programul exact va fi comunicat în urma înscrierii.
Workshopul se desfășoară exclusiv în mediul ONLINE. În urma înscrierii, vor fi transmise pe e-mail toate detaliile tehnice necesare pentru conectare.
📝 Înscrieri
Pentru participare, este necesară înscrierea în formularul dedicat evenimentului, disponibil aici: https://forms.gle/VGvRWcdsBjL6B14u5.
Participarea este GRATUITĂ.
Toate detaliile necesare participării le veți primi pe e-mail, conform informațiilor din formularul de înscriere, cel târziu în ziua de dinaintea zilei de desfășurare a workshopului.
Toate activitățile din cadrul proiectului sunt accesibile oricui își dorește participarea și se încadrează în grupul țintă menționat. Participarea este gratuită și nu este restricționată de niciun criteriu ce poate afecta integritatea și demnitatea umană. În permiterea accesului participanților la activitățile din program nu sunt discriminate în niciun fel persoanele interesate, pe criterii de sex, etnie, religie, orientare sexuală, economice, culturale, persoane cu capacități de învățare sau sociale reduse.
💌 Contact
Echipa noastră vă stă la dispoziție pentru orice întrebare legate de eveniment, puteți lua legătura cu noi la numărul de telefon 0752 822 373 sau prin e-mail la [email protected].
📚 Ce reprezintă proiectul Competențe Cheie pentru Liceeni?
Acest program de formare face parte din proiectul ”Competențe cheie pentru liceeni” și va pune accent pe metode și instrumente de predare nonformală, dar și pe toate resursele educaționale concepute și diseminate în cadrul proiectului, formând astfel multiplicatori ai programului conceput.
Toate detaliile despre proiect pe pagina dedicată pe site:
https://gutenberg.ro/competente-cheie-ateliere-liceeni-cluj-napoca/
🌍 Acest proiect este organizat prin intermediul Asociației Gutenberg – Organizația studenților vorbitori de limba germană, din Cluj-Napoca, și este finanţat prin programul Corpul European de Solidaritate, al Comisiei Europene (www.suntsolidar.eu).
Acest proiect și toate comunicările și materialele din cadrul acestuia nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Uniunii Europene. Proiectul de față reflectă numai punctul de vedere al organizatorilor, iar Comisia Europeană nu este responsabilă pentru eventuala utilizare a informaţiilor comunicate.
Corpul European de Solidaritate urmărește să promoveze solidaritatea, una dintre valorile fundamentale ale Uniunii Europene, în principal prin voluntariat, pentru a spori implicarea tinerilor și organizațiilor în activități de solidaritate de calitate