Dezvoltare personală pentru elevi - Resurse educaționale

Dezvoltare personala pentru elevi

Asociația Gutenberg – Organizația studenților vorbitori de limba germană a organizat o serie de ateliere nonformale de dezvoltare personală pentru elevii claselor II – XII din toată țara, în perioada octombrie – decembrie 2021, cu sprijinul obținut în cadrul programului Start ONG.

Proiectul și-a propus să contribuie la dezvoltarea personală a elevilor, prin organizarea de activități nonformale interactive, în vederea dezvoltării abilităților de viață independentă. 

În cadrul acestui proiect, drept măsură de sustenabilitate, au fost elaborate și o serie de materiale educaționale suport, disponibile în mod gratuit publicului larg, pe subiecte ce țin de dezvoltare personală a elevilor.

Dezvoltare personală

Broșuri educaționale

La Gutenberg prețuim dezvoltarea personală. De aceea vă încurajăm, în special pe voi tinerii, să fiți independenți și să mergeți pe acest drum.

De aceea vă punem la dispoziție aceste materiale care să vă ajute.

Gutenberg - Coperta Brosura - Leadership pentru tineri
Broșură educativă

LEADERSHIP

Această broșură educativă reprezintă un ghid cu informații și instrumente pentru dezvoltarea abilităților de leadership a tinerilor – fiind dedicat elevilor de gimnaziu și de liceu. Descoperă ce este un lider și cum poți deveni un lider mai bun, precum și care sunt beneficiile ce reies din dezvoltarea continuă a abilităților de leadership.

Vezi despre ce este vorba, pe scurt:

Broșură educativă:

CONSILIERE ÎN CARIERĂ

Această broșură educativă reprezintă un ghid cu informații utile, exerciții și instrumente pentru consilierea în carieră a elevilor de gimnaziu și liceu. Acest grup de vârstă este doar orientativ, fiind posibilă adaptarea activităților și pentru alte categorii de vârste. Broșura cuprinde numeroase sfaturi și resurse suport, care pot fi utilizate pentru consilierea în carieră.

Vezi despre ce este vorba, pe scurt:

Broșură educativă:

GHID DE DEZVOLTARE PERSONALĂ PENTRU ELEVI

Ghidul de dezvoltare personală pentru tineri – dedicat în mod deosebit elevilor de gimnaziu și de liceu – cuprinde diferite domenii în care elevii se pot dezvolta pe plan personal, fiind incluse, atât informații utile și sfaturi, cât și exerciții practice și instrumente digitaleElevii pot parcurge aceste fișe de lucru pe cont propriu, dar și sub îndrumarea unui părinte sau profesor. 

Sprijin pentru dezvoltarea materialelor educaționale

Proiectul „Ateliere nonformale de dezvoltare personală pentru elevi” este organizat de Asociația Gutenberg – Organizația studenților vorbitori de limba germană, prin sprijinul obținut în cadrul programului Start ONG, în anul 2021.
Mulțumim pentru sprijin acordat, fără de care acest program de amploare nu ar fi fost posibil!

Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultură. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale / de inițiativă.